Logo Anlogistik

Trucking

Trucking

A&N practică servicii de tip trucking pentru a face legătura între punctele de preluare a mărfii și terminalele feroviare, respectiv între terminalele feroviare de destinație și locul de livrare, oferind cele mai sigure și rapide conexiuni.

Mai simplu spus, truckingul înseamnă transportul mărfurilor de la client la terminal, respectiv de la terminal la client.

În vederea reducerii considerabile a impactului negativ asupra mediului înconjurător, serviciile de trucking se folosesc pentru acoperirea celor mai scurte segmente de traseu, distanțele lungi fiind efectuate pe căile ferate; în acest fel gradul de poluare este cu mult diminuat.

Odată ce marfa este încărcată în containere sau cisterne, aceasta este transportată cu ajutorul unui cap tractor și al unui șasiu de containere până la cel mai apropiat terminal unde va fi transferată pe un vagon intermodal. Distanța cea mai lungă este parcursă pe calea ferată, iar când marfa ajunge la terminalul de destinație, este preluată din nou de un camion, urmând a fi transportată pe cale rutieră până la punctul de livrare.

A&N vine în sprijinul clienților săi cu cele mai bune soluții pentru transportul mărfurilor, oferind legături sigure, prompte și de încredere între intermodal și trucking.

Șoferii A&N au o bogată experiență în transportarea cisternelor ISO și a materialelor fluide, dețin certificare ISOPA și lucrează pe camioane echipate cu compresor și ADR.

Logistică

Compania asigură servicii de trucking pe rute naționale și internaționale pentru următoarele tipuri de containere și cisterne:

Containere:

  • 20′
  • 40′
  • 45′ HC

ISO Tank-uri:

  • 20′
  • 23′
  • 24′
  • 26′
  • 30′
  • 40′

Mărfuri

The company offers trucking services for the following goods:

  • marfă generală
  • bunuri persisabile
  • mărfuri lichide
  • produse petrochimice
  • marfă periculoasă